Primisem un voucher prin Booking si l-am folosit pentru o cazare in Baile Govora , chiar la fosta resedinta a lui Ceausescu- Vila Crizantema, un cadou pentru parintii mei.
Mi-am luat concediu cateva zile si am zis sa facem o escapada prin tara.
Foarte lung drumul din Piatra Neamt, am mers pe ruta Lacu Rosu- Gheorghieni-Miercurea Ciuc- Odorheiu Secuiesc-Rupea- Hoghiz- Fagaras- Transfagarasan- Ramnicu Valcea-Govora.
Plecati la drum de dimineata ora 9 si ajunsi in Govora , seara la 9, caldura mare de 37 grade, cu popasuri, apa multa si fotografii 😊, plus ca am incurcat putin drumul si facuseram 100 km degeaba. Primul popas de o cafea, l-am avut la Cocosul de Aur langa Izvorul Muresului in Sandominic, un restaurant foarte dragut, cu o terasa imensa si peisaj superb.
Ne-am continuat drumul cu masa de pranz in Hoghiz la Restaurant Belvedere, o terasa cu preparate unguresti foarte apetisante, dar pentru noi a fost de ajuns cate o ciorba.
Pentru o apa rece si cateva suveniruri, am oprit in primul punct al urcusului pe Transfagarasan.
o sticla de apa la 2 L a costat 11 lei 😏
Considerat drept cel mai frumos drum din România, traseul Transfăgărășan poate fi o adevărată destinație de vacanță datorită obiectivelor turistice din zonă și peisajelor cu Munții Făgăraș.
“Drumul printre nori”, așa cum mai este denumit traseul, Transfăgărășanul, măsoară aproximativ 151 km , drum ce începe din comuna Cârţişoara si se termina in sat Bascov.
Transfăgărășan a fost construit între aniii 1970-1974, pe o durată de 4 ani și, conform datelor oficiale, aproximativ 40 de oameni și-au pierdut viața în construirea traseului.
Inaugurarea traseului a avut loc pe data de 20 septembrie, 1974 . Ideea construirii acestui traseu i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu.
Acesta a gândit traseul pentru a asigura militarilor un drum strategic peste munți.
Balea Lac
Drumul trece de la Balea Lac spre Cascada Capra , printr-un tunel de 887 metri, Tunelul Balea fiind cel mai lung tunel din Romania, iluminat electric si ventilat natural, are o inaltime de 4,4 metri, latime de 6 metri si un trotuar de 1 metru.
Trecem de Cascada Capra, unde ne potolim putin setea cu apa foarte rece,
apoi trecand pe langa multi ursuleti care cereau de mancare- am facut rapid cateva poze-
toti trecatorii le dau mancare
ajungem intr-un loc superb si facem un popas la o cafea. “Casutele in copac” este un loc superb ce nu poate fi redat printr-o fotografie, fiind seara, erau aprinse o multime de beculete printre cararile ce duceau la casute.
Un popas superb ce poate fi punctat pentru o seara macar!
Barajul Vidraru Este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice de pe traseul Transfăgărășan construit în 1965, cu o înălțime de peste 160 de metri.
Barajul Vidraru este una dintre cele mai impunătoare structuri realizate de mâna omului, cu panorame impresionante pe care nu trebuie să le ratezi.